Mergea odată spre Golgota

Mergea odată spre Golgota
Urmat de-o mare mulţime,
Un Om cu-o cruce în spate
Înspre a muntelui-nălţime,
Pentru cereasca-I isteţime.

Era Isus Hristos, proorocul
Numit şi Fiu de Dumnezeu,
Şi-n cruce îşi ducea osânda
Urcând trudit Calvarul greu,
Spre-al nedreptăţii apogeu.

Aşa, Îi dase-ră, drept plată
Poporul Său cel mult iubit,
O moarte crudă-n judecată
Pe cruce, de-a fi răstignit
Pentru binele, ce-a făptuit.

Pentru că El Se-ncumetase
Să zică că Templu-l zideşte
De la dărâmare în trei zile,
Că singur El, Îl reclădeşte,
Nu pricepeau că-i omeneşte.

Şi pentru că-a mai declarat
Că El, e Fiu de Dumnezeu,
Şi va veni, plutind pe nori
În slăvi cereşti de curcubeu,
L-era să creadă foarte greu.

Dar însoţit de ai Săi îngeri
Îşi va lua-n mâini Împărăţia,
Când va începe-o nouă Eră
A timpului... cu Veşnicia,
Şi-atunci, Îi vor vede măreţia.

Flavius Laurian Duverna
21 martie 2013