Când m-ai luat de mână,
Din spini şi mărăcini,
... Ai şters a lumii urmă...
Şi valul de suspin.
Când m-ai luat de mână,
Eu, tremuram de frică,
... De înnorări şi greu,
... Şi de-a vieţii, risipă.
Eram epuizată,
Incert, debusolată.
Dar, din căldura-Ţi mâinii
Simţeam că-s protejată.
Şi-un val de calmitate,
De-ncredere Divină,
Făcea să uit de răul,
De viaţa de ruină...
Şi-n sfântă-ncredinţare,
Eram aşa uimită
Căci palma-mi, Doamne Sfinte,
Era ... copia -Ţi, mai mică!
Versurile nu sunt blasfemie, subiectul, nu era purtător de semnele cuielor, ci în mintea poetică deveneau nişte mâini mai mici care fac din ascultare lucrarea Lui pe pământ.
să te binecuvinteze, sora mea,o amintire minunată ai adus în inima mea prin aceste minunate ver-
suri. Inspirație Divină în continuare, cu toată binecuvântarea Domnului!