Între
bătaia în poartă şi zgomotul ei
las loc înverzirii să treacă
de mine de noi
adunate în palme arsurile dor
au gust învechit chiar amar totuşi
ca luminile zilei prinse în craterul lunii
îmi întorc uneori tăceri născătoare de ploi

pe maluri în ape în aer
mişcătoarele seve sunt leac răzvrătirii
priveşte şi tu prin fanta subţire
e foşnetul firav aripa la fel
în flutur albastru renaşte omida
sparg mugurii moi crisalide de jad
şi nimeni nu plânge nu cere
arginţi împrumut sau simbrie
aceeaşi durere înjunghie viul
gândul meu evadat dintr-o mare
o petrece în spuza culorii
înţelesuri cuvinte vorbire
într-o singură limbă sting
senzaţii de febră privind

te conjur să priveşti să asculţi
şi-mpreună să ducem povara
acestei iubiri!