Isuse, nu mai fi așa tăcut
Căci poți vrăjmașii noștri să-i împiedici
Când ei sunând cuvântul lor de lut
Te înjosesc cu basmele în predici.

Castele mândre-atâtea-au înălțat
Să își ascundă firea lor de Tine
Unde poporul stă întemnițat
Stingându-și duhul fără de lumine.

Ei păstoria Ta Ți-au tâlhărit
Și astăzi spun cu fală-n adunare:
„Doar pe Isusul propovăduit
Îl veți avea aici în ascultare!

Cât vom permite Duhului aici
Atâta Dumnezeu o să vorbească,
Iar cine nu-s supuși îs inamici
Cu-orânduirea cea bisericească.

Noi ne-am ales și tot noi și ne-am uns
Deci Domnul calea noastră ne-o îndreaptă,
Cei care în clădirea noastră nu-s
Ei sunt pierduți pe veci din calea dreaptă!”

Doamne, ei sunt doar un vârtej de praf
Norocu-i poartă precum vântul - paiul
Cu-nvățături gătite cu canaf
Tot caută să ne-amăgească plaiul.

Rușinea-n ei nicicând nu va-nflori –
Ei până și respiră în hâtrie
Pitiți în umbre n-or ieși în zi
Cu crezul lor tocit de pe hârtie.

Știm, Doamne, că-s de-acum ei pedepsiți:
Cu limba lor se otrăvesc în cuget,
Dar prea suntem de dânșii obosiți
De-obrăznicia lor în gând și muget.

Lovește, Doamne,-n cetele de corbi
Din scene care-Ți cârâie Cuvântul
Să vadă cel mai orb dintre cei orbi
Lumina Ta cum spală tot pământul!