Flori de primăvară
Autor: Puchea Dorel  |  Album: Poezii de laudă și închinare  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de pucheadorel in 23/03/2013
FLORI DE PRIMĂVARĂ

Îți dau, Isuse, astăzi un buchet
Din inimă de flori de primăvară
Și Te aștept să vii să-Ți cad la piept
Și Soarele Dreptății să răsară.

Căci pe pământ e multă nedreptate
Și oamenii-s din ce în ce mai răi,
Ai să ne duci pe plaiuri minunate,
Căci suntem scumpii copilași ai Tăi.

E primăvară astăzi pe pământ,
Lumină nouă-nnobilează viața
Și eu alerg spre Tine, Doamne Sfânt,
Abia aștept, Isuse, să-Ți văd Fața!

Îți dăruiesc, Isuse, primăvara
Din inimă și suflet de creștin
Și-aștept să vii să mă ridici în Țara
Unde-i întotdeauna cer senin.

Îți dăruiesc, Isuse, o iubire
Ce-am strâns-o-n pieptu-mi an de an, mereu,
Și-Ți mulțumesc că mare fericire
Mi-ai dat: să fiu copil de Dumnezeu.
Am scris această poezie azi, 23.03.2013.


Frumoasă poezie!
Bine că avem primăvara în inimi ce ne îndeamnă să scriem căci cea de afară se cam lasă aşteptată!!!
Multe binecuvântări!
Adăugat în 23/03/2013 de maria23luca
Amin!
Adăugat în 23/03/2013 de pucheadorel
Binecuvantat sa fii frate, caci poezia d-tale mi-a inviorat sufletul!
Adăugat în 23/03/2013 de loredanam
Slăvit să fie Domnul! Mă bucur mult să aud asta!
Adăugat în 24/03/2013 de pucheadorel
Statistici
Opțiuni