Ca vița ce-i lipsită de arac
Mă-ntind, Isuse,-n zi posomorâtă
Când sufletul îmi țipă, buze tac,
Mi se topește inima mâhnită.

În șale necredințe m-au lovit
Și am căzut cu palmele-n argilă –
Acu-s murdar și deznădăjduit:
De-un om de lut avea-vei iarăși milă?

Tu, Doamne, m-ai iertat și m-ai spălat
Că sufletul spre ceruri se-nălțase
Necazuri, însă, mi-au trecut de hat
De m-au călcat pe glas răutăcioase.

Murdar și tăvălit sunt pe pământ
Nu am putere să-mi ridic privirea...
Trimite, Doamne, Viață prin Cuvânt
Cu inima să prind iarăși Iubirea.

Poate pășesc prin viață prea naiv
Că poticnesc de-acum a câta oară...
Tu ești îndurător și milostiv
Pe credincioșii Tăi nu-i lași să piară.

Învață-mă iar căile cerești,
Iar palma Ta din colb să mă ridice,
În binecuvântări dumnezeiești
Să piară necredințe inamice.

Mă iartă pentru pașii mai stângaci,
Puterea Ta întoarce-mi-o-n speranțe –
Nu mă-ntări iar, Doamne, pe araci,
Ci dă-mi aripi în cer să mă înalțe!