Când boala din trup te-obligă
Slăbiciunea-ţi s-o cunoşti
Cum mai poţi pe Dumnezeu
Ţi-al Său Har să îl vesteşti?

Cum mai poţi milă s-araţi
Celui ce e lângă tine
Când,din cauza neputinţei,
Tu nu te simţi deloc bine?

Când motorul vieţii tale
Nu mai vrea bine să meargă
Cel ce-aşteaptă ajutoru-ţi
Tare-ai vrea să te-nţeleagă.

Când mulţimea ta de oase,
Puse-n trup de Dumnezeu,
Îşi fac simţită prezenţa
Îţi spui:"Doamne,este greu".

Când o ceaţă se aşează
Peste ochi şi nu mai vezi
Strigi,dar nimeni nu-ţi răspunde,
Te întrebi dacă mai crezi.

Şi pe lângă acestea toate,
Ce te macină în trup,
Nici credinţa nu mai este
Cum era la început.

Când cei dragi de lângă tine
Sunt bolnavi şi tu ai vrea
Să ai puterea aceea
De boal-ai elibera;

Când cei răi strigă într-una
Că favoruri ţi-au făcut,
Deşi să facă un bine
Niciodată n-au putut;

Ce-ţi rămâne?Este-un vers
Ce psalmistul l-a lăsat:
Binecuvântaţi popoare
Pe al nostru Împărat!;

Faceţi să răsune iar
Lauda Lui necontenit,
Să se clatine piciorul
Dumnezeu n-a-ngăduit;

Şi nici sufletul să fie
Fără viaţă n-a lăsat,
Binecuvântaţi popoare
Pe al nostru Împărat!.