Tinerețe

Îmi ești atât de dragă tinerețe,
Dar ce folos că pleci și nu rămâi.
Doar câțiva ani îmi ești ca și mireasă,
Ești ca un înger ce îmi stă la căpătâi.

De n-ar fi fost amara decădere,
A omului ce-n palme l-ai ținut,
Eu te aveam și astăzi fără treacăt,
Și n-ar fi plâns bătrânii, ce-ntâii te-au cunoscut.

De-ai ști tu, după tine câți râvnesc,
Din nou în poarta anilor să bați,
La cei ce ai trecut cândva odată,
Iar astăzi sunt în cârje, orfani, abandonați.

Ca iarba de pa câmpuri ce răsare,
Grăbită an de an, tu vrei să treci.
Și-n fuga ta, mireaso, tinerețe,
În fața bătrâneții, tu chipul ți-l apleci.

Ești dulce tinerețe-n armonie,
Ești mândră și frumoasă ca o floare.
Dar tragi cu tine, alaiuri de ispite,
Și asta mă-ntristează, mă frânge și mă doare.

Nu pot să spun că-i vina ta mereu,
Când ochii îmi alunecă-n plăcere.
E egoismul ce-mi șoptește la urechi,
Că-s tânăr, că-s viteaz, și în putere.

Te știu că nu te pot schimba,
Nici înapoi nu vii să mă saluți.
Pe fugă ești din totdeauna,
Și emigrezi mereu spre alți născuți.

Rămâi cu bine tinerețe,
E prea devreme să ne despărțim.
Când vei pleca, eu nu voi plânge,
Că iarăși sus la El ne întâlnim !

Viorel Balcan 28 martie 2013