Paștele acesta

„Hristos a înviat!” Vecinu-mi strigă.
„Adevărat, a înviat! ”Răspund.
Și-o bucurie mare mă inundă:
Pot ca „ să-i vărs paharul”, pân' la fund!

Căci vreau despre Isus măcar o dată,
Cu dor, și pe îndelete să-i vorbesc.
Și sărbătoarea-I mare, de toți e celebrată,
Nevoie n-am de vorbe, discurs s-alcătuiesc!

Mi-ajunge spre Eroul, ce fu străpuns de cuie,
Să fac ca să-L privească, și doar El va vorbi.
Nu-i loc de explicații, nu-i nici măcar nevoie,
De-ajuns e să-nțeleagă, ce-nseamnă „ a iubi”!

Căci dincolo de rituri, de obicei sau forme,
Rămâne clar Solia, eternul Adevăr:
Pe cruce, pe Golgota, plătind cu al Său sânge,
ISUS îmi luă locul, El prinț venit din cer!

Și-n vremuri de nevoie se fac alegeri mari,
Ne-apropiem de Domnul, sau stalp de sare stai.
Și bunul simț ne-ndeamnă, și Duhul Sfânt ne-mbie,
Iubirea-I evidentă, parfum ceresc adie...

De-aceea, scump vecine, frumos m-ai salutat,
Hai să-I deschidem ușa, prea mult L-am amânat.
Un paște împreună cu Domnul să-l serbăm,
Cu El pentru vecie, Noi toți să înviem!