Ce este, Doamne, omul pe pământ?
Un sunet din mulțimile de spuse:
În seară el de-acum e în mormânt
Când dimineața numai se născuse.

Ca floarea ce în zori a înflorit
Și peste-un ceas se pierde din tulpină
Așa ne-nalți Tu, Doamne,-n răsărit
Ca în apus să trecem în țărână.

În goană de succese și de bani
Furnicărim o existență toată
Și dacă-atingem chiar optzeci de ani
Se duc ca și o ceață vânturată.

În ochii Tăi munți ca un praf dispar,
Iar mările se schimbă ca băltoace
Că traiul nostru pare în zadar
Printre minuni Cuvântul ce le face.

Și aburul se trece-așa ușor
Că n-are îndrăzneală să mai spere
Și e umplut de chinuri și de dor
Și încărcat de trudă și durere.

Isuse, Tu ne ești un Adăpost
Din deznădejdea noastră să ne aperi
În Viața Ta noi ne găsim un rost
Ce ni-l stropești cu sânge și cu ape.

Învață-ne ca clipele din trai
Să le trăim ca pe o veșnicie,
Iar fericirea să ne fie-n plai
Ce trandafiri deschide-n bucurie.

Seamănă-n cuget raze-n dimineți
Lumina Ta să ne-o purtăm o Cale
Ca-n seară, Doamne, Tu să nu regreți
De dărnicia Bunătății Tale.

Iar traiul ni-l îndreaptă pe cărări
Ferit de-a fi de chinuri şi dezastre
Şi toarnă, Doamne, binecuvântări
Pe orice lucru-a sufletelor noastre.

Ca să putem să înălțăm în cer
Credința-mbrățișată în Dreptate
Şi cunoştinţe care ştiu, nu cer
De zborul ce va fi-n eternitate.