Alergăm la fel ca vântul,
Zile-ntregi și nopți pierdute.
Să slujim cu-avânt doar trupul,
Poftelor, ce-s înnăscute.

Ne slujim cu drag calupul
Frământat din lut și apă.
Și uităm ades Olarul,
Ce ne-a înfiat ca Tată.

Ca și gândul ce aleargă
Ca fricos, mereu pe fugă,
Am dat frâu la "eu-l" nostru
Și de atunci îi suntem slugă.

Alergăm spre maratoane.
Ne întrecem în palate.
Batem pas pe loc repaus,
Când ne trebuie și fapte.

Am lipit de noi lozinca
Aroganței și trădării.
Când numim tot răul "bine",
Adevăru-L dăm uitării.

Ne grăbim a prinde fraza
Filosofului ateu.
Și răspundem la tot pasul,
[ E de vină Dumnezeu. ]

Alergarea către mofturi,
Pâinea noastră pământească.
Am lăsat și nepăsarea,
Mai presus de noi să crească.

Scriem titluri chiar de-o șchioapă.
Ne-mbătăm cu apă rece.
Că pământu-i Paradisul,
Că-i statornic și nu trece.

Ne zidim și paravane,
Chiar și scuze stau să crească.
Cununia cu păcatul
Ni se pare că-i firească.

Aruncăm armura sfântă,
Ca pe-o cârpă, la gunoi.
Și ne amăgesc profeții,
Că e grea și nu-i de noi.

S-a înlocuit porunca
Sfântă și duhovnicească,
Cu tradiții inspirate
De o minte omenească.

Defrișăm a sale poale,
De păduri ce plâng și strig´,
Pentru mulți "creștini" cu scopuri,
E un business, e câștig.

Se întrec în turle-nalte,
Azi, biserici ce proclamă,
Dar închid a sale inimii,
Când pe Dumnezeu Îl cheamă.

Se înfioară înaripații
De o lume dezbinată.
Parcă nu mai trec nici dânșii,
Cum veneau, ca altădată.

O cortină este trasă,
De milenii, peste neamuri.
Și în frâu filosofia
Ține lumea, ca în hamuri.

Scuzele ne sunt tutore.
Din păcate, la tot pasul.
Și lăsăm filosofia
Să-și ascută iarăși glasul.

Doamne, nu lăsă creștinii
Adevărul să îl schimbe,
În filzofii îndrăznețe
Şi-n tradiții să-L preschimbe.

Viorel Balcan 31 martie 2013


business= afacere