Cu Domnul după gratii- Domnul dorinţa-mi împlineşte
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Amaraciunea necredintei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 03/04/2013
Domnul dorinţa-mi împlineşte


Şi Domnul iarăşi a lucrat,
Iată-mă şi îndrăgostit.
În scurt timp sunt şi însurat,
S-a împlinit ce mi-am dorit.

Părinţii mei s-au bucurat.
De mult o noră îşi doreau.
Acum aveau ce n-au sperat,
Visul cu ochii şi-l vedeau.

Căci Domnul totul rânduieşte
Omului care-i credincios
Şi lucrurile potriveşte
Să fie spre al lui folos.

Noi o familie am format,
Tot ce-am dorit s-a împlinit.
Părinţii mei s-au bucurat,
Spre altă viaţă am pornit.

La prietenul meu mă gândeam,
Se bucura mult pentru mine.
Eu,fericire îi doream,
Voiam să-i fie şi lui bine.

Doream ca şi el să găsească
O fată bună, credincioasă.
Pe cineva ca să-l iubească,
Să-i facă viaţa mai frumoasă.

Cândva, a fost rău înşelat
Chiar de femeia ce-o iubea
Şi pentru ea închis a stat
Încredere nu mai avea.

Domnul în mintea lui lucra,
Teama nu trebuia s-o ştie.
Nu-nsemna că va fi aşa
Dacă-a ajuns închis să fie.

Credinţa lui în Domnul fie
-Mereu aşa l-am îndemnat-
Şi-n calea lui are să vie
Ce poate el nici n-a visat.

Eu cu soţia ne rugam
Ca Domnul să-i poarte de ştire.
În bunătatea Lui speram
Să vină vremea să-l vad mire.

Dar nu prea mult am aşteptat.
Sora soţiei îl plăcea.
După un an s-au cununat
Şi avea acum familia sa.

Părintii mei doi fii aveau.
Noi, ca doi fraţi ne-am socotit.
Şi mult de noi s-au bucurat,
Aveau acum ce şi-au dorit.

Acum eram fraţi de credinţă
Şi chiar şi rude am ajuns.
Noi ne-am rugat cu stăruinţă
Şi Domnul ne-a dat un răspuns.

În faţa Domnului am plâns.
Dorinţa mea s-a împlinit
Căci al meu prieten a ajuns
Să fie şi el mulţumit.

La adunare toţi mergeam
Şi-n toate noi am prosperat.
Acum prin credinţă trăiam
Iar Domnul lângă noi a stat.

Ca doi oameni ce sunt plătiţi
Noi libertatea preţuiam.
Eram în toate iscusiţi,
Cu dragoste totul făceam.

va urma
Se implineste visul celor doi, acum au o famile si sunt fericiti.
Slavit sa fie Domnul, si pe ei din Egipt i-a scos, si le-a dat bogatii!
Adăugat în 03/04/2013 de loredanam
Aveţi dreptate sora Florenţa , Domnul le rânduieşte pe toate , pe dv. v-a rânduit să scrieţi poezii chiar foarte multe şi frumoase ! Multă binecuvântare şi fericire dv. şi familiei dv. şi fraţilor din biserica din care faceţi parte . Vă rog să aveţi amabilitatea să le transmiteţi pacea Domnului Isus din partea unui frate adventist care are aceeaşi nădejde ca şi ei . Amin !
Adăugat în 03/04/2013 de Cornel_Jigau
Statistici
  • Vizualizări: 841
  • Export PDF: 9
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni