Cand sufletu-mi senin

Când sufletu-mi senin spre ceruri suie-n zbor
Mereu mai sus spre magicele stele
Simt tălpile de glie că-s prinse şi mă dor
Şi-atunci m-ascund în lacrimile mele

De dincolo aud cântări ce-mi plac
Şi-aş vrea s-ajung acolo-ntr-o clipită
Păcatu-n cale însă se răzvrăteşte, tac
Şi-n cumpănă stă inima rănită

Să trec prin val de ce mi-e oare teamă?
Din valuri înspumate de ce nu-mi fac plutiri
Ci plâng pe mal? De dincolo mă cheamă
Liman de Canaan prin limpeziri

Un strigăt Doamne, strigăt de lumină
Îmi caut în supreme sfâşieri
Mai este viaţă chiar în a mea ruină
În ce-a rămas, mai sunt, mai sunt puteri

Pe ţărmul veşniciei du-mă, Doamne
Opreşte apa, sfarmă-mi stânci, fă-mi cale
Când totu-n jur se stinge… să înţeleg minune
Că izbăvirea mea e-n meritele Tale.