Dragostea încununării

Dragostea sacră cerească
Nu poate-a trăi şi-a-nflori
Într-o inimă, - omenească,
Ce tinde spre-a fi firească,
Şi prin Domnu-a n-o primi.

Când ea-n totul e firească
Şi-o respinge cu îndârjire,
Fără ca s-o împărtăşească
Gustând lumina-i cerească,
Se-aşează sub osândire.

Să crească, în dezvoltare,
Ei, îi trebuie-un alt sistem:
Supusă spre transformare,
Prin Duhul în preschimbare
Să-nvingă-al firii blestem.

L-a Duhului sfântă lucrare
Cu-al Său susur lin şi dulce
Prin harul nespus de mare,
Prin lucrarea-i de salvare,
Pacea-n suflet, Ea-i aduce.

Dragostea sacră cerească
Nici nu poate-a fi-mpreună,
Pe calea-i Dumnezeească
Şi-astfel, să convieţuiască,
Cu cel ce nu vrea s-apună,

Din umblarea cea firească
Spre a face preschimbare,
Ca pe Tatăl să-L slujească
Şi din suflet să-L iubească,
Pentru harul Său cel mare.

Numai dând curs ascultării
Şi-aruncându-se-n 'nainte,
Cel ce e supus schimbării
Urcând scara transformării
Prin chemările prea sfinte,

Va-ncasa premiu-alergării
Cea mai sfântă resplătire
Prin Dragostea-ncununării,
Prin Jertfa răscumpărării
Spre-a Sa glorie-n mărire.

Flavius Laurian Duverna
24 noiembrie 2013