Pe pista vieţii de-alergare
Te-ai antrenat cândva creştine
Pornind spre cer cu-o râvnă mare
Şi alergai atât de bine!
Dar cine ţi-a tăiat elanul
Împiedicându-ţi ’naintarea?
Nu cumva a venit duşmanul
Şi-a semănat îngrijorarea?
Nu cumva grijile şi teama
Ţi-au micşorat credinţa vie
Şi dintr-odat’, făr să-ţi dai seama,
Nu mai ai pace, bucurie...?
Sau duhul de nemulţumire
Cuprins-a strâns a ta fiinţă
Şi nu găseşti nicio-mplinire
În viaţa ta de pocăinţă?
Nu cumva lume-aceasta, oare,
Plină de vicii şi păcate
Te-a abătut din alergare
Şi ai rămas de mult în spate...?
Ce s-a-ntâmplat cu pasiunea
Şi dragostea-ţi înflăcărată?
Unde-i acum comuniunea
Deplină, cu divinul Tată?
Unde e doru-aprins de Casă,
De Creatorul tău, creştine?
Cum oare astăzi nu-ţi mai pasă
De veşnicia care vine?
Cum eşti imun l-atâtea semne
Ce Dumnezeu cu tin’ le face
Căutând mereu să te îndemne
Să te întorci la El, s-ai pace...?
Cât de frumoasă şi măreaţă
Era-alergarea ta odată
Şi fericit, duceai o viaţă
De Domnul binecuvântată!
Azi, ai rămas în urmă tare,
Ţi-au luat-o alţii înainte;
Chiar nu contează? Nu te doare?
Nu vrei să iei deloc aminte?
Isus Hristos să te convingă
De starea-ţi rea, nepotrivită;
Iubirea-I mare să atingă
A ta inimă împietrită.
Azi schimbă-ţi viaţa, cât mai este!
Nu continua în nepăsare!
Căci moartea vine fără veste
Şi-unde te duce-a ta alergare...?
Amin.
04 aprilie 2013
blog personal: http://pauladita.wordpress.com