Trestia și fitilul
Își plânge trestia din nou tulpina,
Că i s-a frânt, de vântul de pe baltă.
Așteaptă ca să treacă iar Luntrașul,
Să o ridice, cu blândețe încă o dată.
Își plânge luminița iar fitilul,
În candelă ulei tot mai puțin.
Iar pâlpâitul lui adună umbre,
Cu dinți ca de tăciune, în jocul lor hain.
Așteaptă în opaiț iar fitilul,
Deși cunoaște că puținu-i va fi mult.
Și cât dorește ca uleiul să îl scalde,
Ce curge din ulciorul cel de lut !
Așteaptă în tăcere jos pe baltă,
O trestie, ce-i frântă lângă mal.
Își plânge frunza și tulpina că o doare,
Și parcă-n piept primește, bătăile de val.
În balta lumii ce se zbate-n agonie,
Iar papura cea mândră, își caută lăcașul,
Prin negura cea deasă străbate și vâslește,
Și caută să-ndrepte, la trestii iar Luntrașul.
În candele ce ard încă fitile,
Ce pâlpâie mai mult sub oboroc,
Prin întuneric, le caută iar Stăpânul,
Cu grijă iar le umple, la Dânsul le întorc.
Mă doare că în baltă, sunt trestii tot mai frânte.
Se amăgesc fitile, că încă ard și-s sfinte.
Mai vindecă-mi Isuse, frântura ce mă ține,
Aprinde-mi iarăși Doamne, fitilul ce-i în mine !
Voirel Balcan 6 aprilie 2013
Fii binecuvântat.
bogată, mă bucur când găsesc poeziile tale, îmi pare rău că de obicei sunt grăbită sau frântă de
oboseală, dar mă bucur pentru tine că ești binecuvântat de Dumnezeu cu un dar minunat.