Cântarea nouă crește pe pământ
Din cer până în jos de afunzime
Că o aud pierduții din mormânt
Și cei ce se avântă-n înălțime.

În toată lumea asta-n lung și-n lat
Oricui Isus întinse Mântuirea
Când singur El ca miel înjunghiat
Ne-a dat și Învierea și Iubirea.

Răscumpărând pe idolul de lemn
Atâtea vieți și suflete pierite
Că azi avem un sens și un îndemn –
Vii ca să fim și veșnic înainte!

Marea înalță palme-n bucurii,
Iar râurile râd clocotitoare
Și munții strigă suflete pustii
Să se înalțe-n viața viitoare.

Îți mulțumesc, Isuse, Domnul Meu,
M-ai despărțit de neînfrânta moarte
Și de atunci mă-mprospătezi mereu
Cu Judecata Ta după Dreptate.