pe portativul crucii ciocanul şi lovirea
îşi suflă lovitura în fluier de picior
sfărâmarea şi căderea, durerea şi trosnirea
răsună-n portativul înscriselor istorii
ce se despart la moartea Marelui Dirijor

total nepotrivită o voce omenească
blesteme şi injurii aruncă în ciocan
ar vrea să îl amâne, să-l tacă, să-l oprească
dar el îşi cântă nota în celălalt ciolan

da’ ce? ajunge-o foaie când muzica nu-i gata?
se mută-n dreapta crucii – ciocanu-i cheie, sol
şi îşi ridică umbra să sufle în alt fluier
cu mult prea dura veste…
iar vocea-şi scade tonul, bemol după bemol

la mijloc stă Refrenul pe portativul crucii
încoronat cu titlu de-un dirijor roman
în palme-i cântă sânge pe instrumentul rece
iar ritmul răstignirii îl bate-ntreg pământul
pe-o tobă bolovan

Lui nu Îi suflă-n fluier, în stângul şi în dreptul
rămaşi fără de suflu doar se privesc domol:
Maestrul-Dirijorul, cu nota-interpretul
lovindu-i clapa coastă cu-o notă ascuţită
ţâşneşte către public din inima-i zdrobită
iubirea în ecou