Curge de pe noapte aer de-abanos
Pe urzeala tihnei împletită-n pace,
Stelele pe unde lunecă în jos
De s-aprind ca nuferi pe-apa care tace.

Bate pe sub sălcii șipot nevăzut
Versul lui în susur caută prin stele -
Așa, Doamne, soarta pot ca să mi-o uit
Și să fug de dânsa gol din toate cele.

Undeva șoptește, parcă, un cuvânt
Ori pătrund prin beznă, moale, liliecii,
Eu privesc că-n mine încolțește-un cânt
Înălțat pe vremea care se petrece.

Nu este-o cântare prinsă de-un refren
Nici o melodie ce-ar chema auzul
Doar că ninge gingaș note de polen
Peste pași de raze risipiți de muză.

Sufletu-ngenunche pe-amintiri de dor,
Pe momente triste că-s tot timpu-n noapte
Ascultând versete blonde de izvor,
Repetându-i ritmul în uscate șoapte.

Doamne, ce mai noapte a-nflorit aici!
Parcă-i simt parfumul cald a adierii,
Undeva s-aude tropot de arici
Și cum se desface floarea primăverii.

Orice puls a firii deveni mărunt,
Zgrepțănări de grijă-n vise se topiră,
Nu-s în întuneric doar un om cărunt,
Ci-o aripă care zborul îl aspiră.

Poate-argila-mi lutul îl atinge-atent:
Greutatea macrei nu poți s-o evapori,
Dar Credința trece peste sentiment,
Iar eu nici pe-o clipă nu doresc să-l apăr.

Doamne, cum fusesem orb în trai buimac
Neauzind în viață stihul frumuseții,
Iar acum pe-a nopții ie de bumbac
Îmi oftez regretul de-anii tinereții.

Ci cu Tine-alături, iar mă știu copil
Culegând splendoare-n inimă și minte -
Mulțumesc, Isuse, că-s de-abia-n april
Și atâtea-n viață-oi mai trăi cuvinte!