Surorii Lucica Boltașu

Eu mă deștept în dimineață
Încă-amorțit de-al nopții ger
În fremătările de viață
Mă cheamă larguri și un cer.

Poate că nu pot a-nțelege
În care parte m-am pornit -
Înspre arama după lege
Ori înspre țara de argint.

În nerăbdare mă așteaptă
Obstacole fără de dor
Pe când la inimă, în poartă,
Am doar speranțele de zbor.

Se trece apa-n dalb de floare
Ca roi de fluturi, vise trec -
Din alergarea-mi după Soare
Înspre crepuscule m-aplec.

Se schimbă frunze ca și zile
Și zile-nmuguresc din nou
M-aș vrea un centru de idile
Pe al bucolicii tablou.

S-alerg prin țesături de raze
Necontenit și însorit
Și-n vântul ce îl scapă brazii
Să fiu doar veșnicul sosit.

Doar, uneori, priveam spre seară
Cu ochi de cerb prins în săgeți
Țipând prin pietrele de moară
Întemnițarea-ntre pereți.

Din basmul limpede-al tihnirii
Treceam cascade de cristal
Dar zbuciumările trăirii
Mi-oprește-amurgul triumfal.

Cum nu doresc drum mai departe
Prin mozaicul pământesc
Sub aripă mă trage-o noapte
Ca sufletul să-mi odihnesc.

Crezând pornirea în minune
Nu mă gândeam dintre culori
Că ziua-mi totuși va apune
Să mă-ntâlnească iar în zori.