Mi-e dor de Ţara scumpă

Mi-e dor de ţara aceea, scumpă şi frumoasă,
Mi-e dor, o Doamne, de Paradisul cel pierdut
Cu lucrurile-i minunate, chiar de n-am văzut;
Prin credinţă le privesc pân-voi ajunge acasă,
La locu-mi pregătit, prin a Ta Jertfă glorioasă!

Mi-e dor de ţara aceea scumpă, preamăreaţă
Cu frumuseţi nespuse, pentru copiii mântuiţi
Care-au trecut prin lupta cu păcatu-n suferinţi
Şi care au dorit cu foc să-Ţi vadă Sfânta Faţă,
Şi-acea cetate sacră, cu veşnica ei dimineaţă!

Mi-e dor de ţara aceea scumpă, mult sperată,
De toţi, cei ce-au umblat prin lume peregrini,
De toţi, ce Te-au iubit şi-au fost săraci, străini
Şi n-au găsit deloc, odihna vieţii-nmiresmată...
Acolo, Doamne, nădejdea mea îmi este toată!

Mi-e dor de ţara aceea, veşnică prin strălucire
Cu pomii plini de fructe, în atmosfera argintie,
Cu râul vieţii izvorând de sub tronul de domnie,
Cu-al vieţii pom ce va-ntreţine sacra nemurire,
Mi-e dor ca să trăiesc mărind a Ta neprihănire!

Mi-e dor fierbinte, de veşnicia aceea nesfârşită,
De viaţa în eternitate, cât existenţa Ta Divină!
De fericirea sfântă, neumbrită de-a răului vină
Când voi cerceta cu drag Înţelepciunea infinită,
Ce toate le-a urzit, spre gloria-Ţi, desăvârşită!

Flavius Laurian Duverna
11 aprilie 2013