Cântecul-chemare al Miresei

Să mă dezmierde cu sărutările Lui,
De-un parfum mai dulce ca al mustului!
Mirosul de smirnă și-aloe mă-mbată,
Numele Tău e-o mireasmă vărsată!

De-aceea, fecioare și femei Te iubesc,
În cântări, poeme, cu drag, Te slăvesc!
Trage-mă de mână, după Tine-afară,
S-alergăm ca doi copii, prin primăvară!
Să ne găsim pacea, în iatac, apoi,
Împărtășind taine, fericiți, doar noi!

Sunt smeadă, frumoasă, fiice-ale Sionului,
Arsă de Soare, de focul patimii Lui!
Arătându-mi dorul, frații i-am stârnit,
Să păzesc, întruna, vii, m-au osândit!

Via frumuseții mele n-am păzit,
Și-o parte din struguri, secați, au pălit!
Unde Îți paști turma și Te odihnești,
Unde să Te caut, Tu să mă găsești?

Mi-ai spus că-s, în suflet și-n duh, o frumoasă,
Și vrei să mă faci o regală mireasă!
„O, cea mai iubită roză dintre flori,
Adu-ți mieii lângă colibi de păstori!
Tu, cea mai aleasă, nu sta printre spini!”
-Dragul meu își paște turma între crini...

„Cât ești de frumoasă, iubito-n ispite,
Lacrimile-s pe-obraji șir de mărgărite,
Și la gât ai perle albe și lucioase,
Sfântă ești și prima-ntre femei frumoase!”