Se zbuciumă natura şi geme cu durere
Şi parcă însuşi timpul din goană s-a oprit,
Iar soarele o clipă s-a-nfăşurat în noapte...
Cum? Cel ce-a dat viaţă, să moară răstignit?

Pământul se agită din adâncimi ascunse
Şi plâng cireşii-n floare şi se-nspăimântă firea...
De ce e-ngăduită atâta nedreptate
Când totu-i plin de viaţă, să moară-n chin, Iubirea?

Acolo pe o cruce... cu fruntea sângerândă,
Cu ochii aţintiţi spre cerul mult dorit
Se stinge ca o torţă al lumii Salvator
Căci mai presus de toate, pe oameni i-a iubit!

Cu ultima suflare Se-ndreaptă-n rugăciune
Spre Tatăl ce-L priveşte de dincolo de nori:
"O, Sfântul Meu Părinte priveşte cu-ndurare
Şi iartă-i... iartă-i Tată, căci sunt neştiutori!"

E totu-acum sfârşit... S-a stins Lumina Lumii
Şi-a coborât în moarte ca orice muritor...
Dar ... o, ce fericire când în a treia zi
A înviat din morţi ca Domn şi Salvator!

Ce mare sărbătoare! A înviat Isus!
Întregul univers se-nchină-n adorare...
Natura se îmbracă în straie luminoase...
A înviat Isus... ce bucurie mare!!!

Vulcan-21-04-2013
Mary