Cum luminează vișinii în noapte!
Par candelabre în domul-livadă,
Așa-s de albe florile voalate:
Pot fluturii noptatici să le vadă!

Alba-nflorire-i sufletul de pom
Ce strălucește-n nopți de primăvară?
Ca inima creștină dintr-un om:
E-o candelă în bezna seculară!

E-n vișini stol de albe porumbițe
Ce-așteaptă semnul zborului spre casă?
Țes florile: dantele, coronițe,
Parcă-s gătiți în straie de mireasă!

Dar, când s-au desfăcut, așa de dalbi?
Aveau doar muguri fragezi până ieri,
Precum coconii fluturilor albi,
Țineau închise-aripile de îngeri!

Azi, vișinii, ca martori, mă învață:
Pom bun să fiu, columbă fără pată,
Ca floarea, să port haină albă-n viață,
Mireasă fiind, să luminez în noapte!

Doamne, ajută-mă!