Marea-i plecată, Doamne,-n Fața Ta,
Iordanul înapoi a dat năvală,
Iar munții nu pot locului a sta
Și sar ca și mieluții-n zbenguială.

Bărbatul, dacă este surd și orb,
Își crede starea mândră și înfiptă
Târându-și existența sa de rob,
Bocindu-și situația-n egipturi.

Munții precum devin funduri de mări
Oricare râu poate seca de apă,
Un suflet tot va geme în dureri
Crezând că Viața doar așa adapă.

Dar și pământul poate a-nverzi
Și apa poate curge cristalină,
Iar noaptea se petrece înspre zi
În legea lor când nu au nici o vină.

Domnul e-al veșniciei Creator:
Orice ce trage-n moarte El preface -
Din stânca seacă va porni izvor,
Dintr-un pustiu – un lac umbrit în pace.

Dacă un om se vede numai lut
Și-l risipește-ntreg în pocăință
Îi dai Tu Înviere-n Început
Să-l faci atotputernic prin Credință.

Ca un izvor va fi prin goale stânci,
Într-un deșert va înflori grădină
Și cât nu vor fi beznele adânci
Un munte el va sta drept în Lumină!