Câtă forță într-un mugur să-și deschidă învelișul,
Ce splendoare în copacul ce își tremură frunzișul,
Nici căldura, nici lumina, nici furtunile cu ger,
Nu-l doboară pe vecie, chiar de frunzele îi pier.
Are trunchiu-nalt, de-asemeni, rădăcina-i sănătoasă
Și țărâna care-l ține, e arată, e pufoasă,
Parcă-i mana din pustie, din belșug și hrănitoare,
Ce-i mai trebuie? Doar apa și lumina de la soare.
Tot așa și omul, este ca un mugur în strânsoare,
Ca să vadă fața lumii, mai adesea plânge, doare,
Dar de-și ține rădăcina ancorată în Cristos,
Nu va piere-n deznădejde, sau oftările de jos.
Căci în Dumnezeu e Viața, cu cât plangi în prelucrare,
Cu atât te-nalți pe treapta, ce se cheamă har, salvare,
Când îți tremură-nvelișul sub bătăi de ger și vânt,
Duhul tău e tot mai tare, căci stă tare în Cuvânt.
Simt și văd și plâng Isuse, căci alăturea de mine,
Sunt atâția frați în Domnul ce se roagă cu suspine,
Dă-le Tată sănătate, să le spui cum doar Tu ști,
Că doar prin credința fermă, poți necazu-a birui.
Chiar de tremură și geme, supărarea-i doar de-o clipă,
În curând veni-vei Doamne și pe-a Duhului aripă,
Ne vei înălța spre soare, către Canaanul Sfânt,
Sunt copacul demn, ce-n verde vă salută, cu un cânt!
24/04/13, Barcelona
Este viața omului,
Dimineața înflorește
Până-n seară putrezește...”
cântam cândva ecleziastic, căci viața e trecătoare ca un abur, și tot trece, și tot trece de, uneori, te sperii când vezi copii atât de mari când ieri erau... Sunt dureri, sunt amaruri, sunt bucurii, sunt succese și nenorocuri, dar numai o Fericire - Fericirea Credinței. Dumnezeu să Vă binecuvânteze!