Când m-ai luat de mână, Isuse, prima dată
Și Ți-am văzut, în palmă, rana vindecată,
Am plâns de fericire că m-ai putut ierta
Și m-ai păstrat Mireasă în inima Ta.

Trecând peste urmele cununii de spini,
Mi-am țintuit privirea în ochii Tăi senini,
Atunci am văzut clar că omul nu-i copac
Și că rostul nostru este să-Ți fim pe plac.

Te-am strâns în brațe, cu grijă și cu teamă,
Căci, pentru mine, aveai și-n coastă, rană.
Că mă iubești mi-ai spus încă o dată,
Că m-ai iertat și rana Ta e vindecată.

De a fost greu să îmi duc crucea mai departe,
M-ai ridicat Isuse, și m-ai purtat în spate,
Mi-am lipit obrazul, unde Te-au biciuit,
Asemenind cu lacrimi, spatele-Ți vălurit.

O fărâmă din Trupul Tău mi-a regenerat
Pământul ieșit de sub ape, Adamul frământat,
Sângele Tău mi-a adus crenguța de măslin
În poarta înspre Viață prin Tine, Miel Divin.

Pe urma-Ți de Iubire, s-ajung în Țara mea,
Pornit-am de la cruce, pășind din stea în stea,
Să-ntrec în strălucire, prin lacrima de dor,
Lucrarea și menirea și strălucirea lor.

Îți mulțumesc, Isuse, c-ai răsărit în mine
S-acoperi Sfânt, cu raza-Ți, străluciri străine,
Te laud, Te slăvesc, Îți cânt și Te ador
Isuse, Miel Divin, Domn și Mântuitor.

Amin!