CLOPOŢELUL

Un micuţ clopoţel părăsit
Sta pierdut, rătăcit în furtună,
Glasul sau argintiu a pierit
Şi oricât ar voi nu mai sună...

Oare cum ar putea el din nou
Cu fireşti melodii sa ne-ncânte,
Ştiind ca Fiului celui preasfânt
O să-i pună cunună pe frunte...

O cunună-mpletită din spini
Şi o cruce povară pe umăr,
Iar pe trupul Său cel ne-ntinat
Vor cădea lovituri fără număr...

Pe-nserat va sui sus pe deal,
Pe Golgota cea însângerată,
Şi in cuie va fi pironit
Pe crucea inspre cer ridicată...

Şi părăsit va fi El de toţi cei
Ce-i juraseră c-o să-L urmeze,
Muribund, răstignit intre hoţi
Fără ca nimenea să lăcrimeze...

Doar puţini cei ce plâng neâncetat
Maica Sa şi cei ce nu sunt “morţi”,
Iar ostaşii ce-l vor schingiui
Îi juca-vor cămaşa la sorţi.

Când cuprins de dureri şi-nsetat
Le va cere o gura de apă,
Un burete cu fiere şi-oţet
Va primi înainte de groapă...

Spre a se încredinţa c-a murit
Un soldat coasta I-o va împunge,
Şi din trupul prea sfânt deândat’
Izvorâ-va apă şi sânge...

Mai apoi trupul Său cel curat
Va fi pus in groapa-ntunecată,
Peste care cei ce L-au trădat
Prăvăli-vor lespede de piatră...

Şi vor crede-n deşert că pe veci
Moartea nu va putea fi învinsă,
Refuzând mâna ce prin Iisus
De Dumnezeu le-a fost intinsă...

Tu micuţ clopoţel de argint
Ce vesteşti Duhul Sfânt când apare,
Nu ramâne deznădăjduit
Căci puterea Domnului e mare...

El prin Fiul Său cel răstignit
A surpat a morţii-mpărăţie,
Ai nădejde că pentru cei drepţi
Învierea are să vie.