Cât din Scripturi nu putem lămuri? . .
Sunt în Cuvânt atâtea taine grele...
Dar, știu că-n ceruri, dincolo de stele,
E Dumnezeu, ce le va desluși!
Va fi în ziua cea fără de-apus,
Când, așezată–n palma Lui, de Tată,
Blând, cum mă învăța bunul, odată,
Îmi va descoperi tot ce-a ascuns! ...
Întâi, o să-L întreb de fiii Lui pierduți:
Îngerii ce-au luat trupuri omenești,
Să-și ia soții frumoase, pământești,
Sunt cei în lanț etern pecetluiți?
De-acolo provin mituri cu eroi,
Cu semizei ca: Hercule, Tezeu,
Pollux și-Elena, Ahile, Perseu,
Dar și cu Zburătorul de la noi?
Oare de ce Îngerul Domnului
Voia pe Moise, noaptea, să-l ucidă,
Și nu i-a poruncit să-și circumcidă
Pe fiii săi, naintea drumului?
De ce, când a mers la luptă Debora,
Prorociță, chiar judecător,
Fiindu-i lui Barac sfânt ajutor,
Slavă-a primit Iael, pentru Sisera?
Barac se încrezuse în Debora
Și nu în Domnul, Care îi vorbise?
Victoria deplină-i profețise,
Dar o femeie l-a-nvins pe Sisera. .
Iar peste Saul- când l-a urmărit
Pe David, - totuși, Duhul Sfânt cădea?
Și-atunci, se dezgolea și profețea,
Deși de-un duh rău era chinuit?
Acolo unde era Samuel,
Era așa putere-n Duhul Sfânt
Încât smerea, culcându-l la pământ
Pe regele ce n-asculta de El?
Și vrăjitoarea-medium, din En-Dor,
L-a invocat pe sfântul Samuel,
Să-i spună lui Saul, de Israel,
Sculând din somn profetul, din Șeol?
Atunci domnea peste Șeol cel rău,
Și servii lui chiar vorbeau cu cei morți?
Isus a-nvins ale iadului porți!
Păzește cheia lor, sub brațul Său!
Căci, după ce șarpele I-a-nțepat
Călcâiele, pe lemn L-a omorât,
A înviat Isus, și-a coborât,
În Duh, să predice celor din iad!
În țara umbrelor și-a disperării,
Duhuri a mântuit, morți în potop,
Ce L-au crezut atunci, în acel loc,
Pe Noul Noe, vrând arca salvării!
Doamne, de ce un rege rău, Manase
Cincizeci și cinci de ani a stăpânit?
Mai mult ca Ezechia și David
Și de tânăr, Iosia răposase?
Lista de taine și nedumeriri,
Aș putea înzecit s-o desfășor,
Dar, nu cred că ar fi prea ziditor
Fără descoperiri și lămuriri. .
Însă, Cuvântul Vieții mă sfințește,
Chiar de nu-l înțeleg în amănunt,
Precum hrana firească, pe pământ:
Fără să-i știu chimia, mă hrănește!
Domnul ne cheamă la ospăț regesc:
Înțelepciunea-I ne-a gătit bucate,
Unele dulci, altele: tari, sărate,
„Gustă!”, te-ndeamnă solul îngeresc!
Isus ne va hrăni dumnezeiește:
Dacă-L mâncăm, toți vom trăi în veci!
Poruncile-I nu le vom ține seci,
În Duhul Sfânt ne-om desfăta-ngerește!
Știind că tainele descoperite
Sunt ale noastre, hai să le vestim!
Cuvântul viu, în Duh să-l împlinim,
Lăsând Tatălui enigmele sfinte... .
Amin!
Știm, cunoștința îngâmfă..și totuși, vrem să aflăm cât mai multe! Și ne imaginăm că, dac-am înțelege tot, am crede mai cu tărie și am vesti Evanghelia mai cu putere.
Pe mine m-a uimit mereu Geneza 6: 2,3,4, unde se vorbește despre „eroii care au fost în vechime, oameni cu nume”. Și bineînțeles, Gen. 6: 2 am pus-o în relație cu Iuda vers.6! Eu sper ca prin inspirație divină, căci, dacă nu-i așa, e doar o licență poetică!