Și Dumnezeu e-n cer dezamăgit:
ce-a semănat și ce a odrăslit?
Cât a plătit, din noi să facă fii ...!
și ce puțin I-aducem bucurii ...!

Mâhnit a fost în vremea de demult,
când a citit în om atât tumult.
Sădise pacea, gândul sfânt în el
iar omul devenea tot mai rebel,
întreaga întocmire-n gândul său
se îndrepta, neabătut, spre rău.

Și I-a părut întâia oară rău
că l-a creat pe om în chipul Său,
că huma-nsuflețind-o în pustiu,
El a făcut din om un suflet viu.

Mai bine de un veac i-a dat răgaz
să pună răului din el zăgaz.
Dar i-a lăsat ca martor pe un sfânt
ce meșterea o arcă pe pământ.

El n-a-nțeles mesajul nicidecum
și-n apă a pierit, cum piere-un fum...

A fost apoi un om neprihănit
cu care Domnul S-a-mprietenit.
Atâta L-a iubit pe Cel Preasfânt,
că Domnul a-ncheiat un legământ
ca toți cei ce vor crede-n Dumnezeu,
să afle calea către El, mereu.

Și iar a fost un om ce-a mijlocit
pentr-un popor de Dumnezeu iubit,
când inima îl îndemna spre-un zeu.
Și l-a iertat întruna Dumnezeu.

- „Voi încheia cu voi un legământ
prin care s-aveți tot pe-acest pământ
să fiți tot frunte, tot biruitori
să nu ajungeți nimănui datori,
dar țineți Legea cum v-o dau chiar Eu
și Eu voi fi al vostru Dumnezeu!”

Războaie, idoli, chipuri de-nchinat
pe om de Dumnezeu l-au depărtat.
Proroci și cărturari și farisei
îi aduceau aminte cu temei
că e un singur Dumnezeu, Acel
ce l-a iertat de-atâtea ori pe el.

„... Ce-aș fi putut să fac și n-am făcut?
De ce rodește lutul numai lut?
De ce țintesc pornirile in jos?
De ce nu mi se-nchină credincios?

... Știu ce-am să fac: am să Mă fac ca el!
Să văd ce-l face-a fi mereu rebel,
Și-n urmă-am să mă fac Eu Însumi Miel,
Ca ardere de tot. Eu... pentru el!”

***

Golgota! Locul cosmicei răscruci!
O cruce între două alte cruci!
Pe ea e răstignit Divinul Miel
în locul lui, al omului rebel.

Ca om, în miezul cruntei agonii,
El a luat păcatul celor vii,
Asupra-I răzvrătirea le-a luat.
Le-a întocmit din nou un duh curat.
Iar sângele când I-a țâșnit din piept,
l-a socotit pe răzvrătit ca drept.

Atunci a fost răpus al morții bold,
iar omul a primit un sfânt imbold
pe Dumnezeu să-L caute cu jind,
spre cerul slavei pururea tânjind.