Ori pe veacuri sprijinită,
Ori pe coada de la sapă,
Ani și ani neodihnită
Înspre viață ochii-ți scapă!
Mai privește-n lung de luncă,
Mai măsoară-un larg de mare -
Viața nu e numai muncă
Ci-i și-o mare sărbătoare.
Anii n-or opri vreodată
De prin vremuri dusul, mersul
Tu în trudă te-neci toată
Și sudoarea-ți este versul.
Cei vecini mai trag prin ziare
Și mai fac filosofie,
Tu muncești din zare-n zare
Pentru casa ta pustie.
Prispa-ți zice cu o rugă
La picioare să dai tihnă,
Dar mai bine tragi o fugă
La fântână-n loc de-odihnă.
Și te-năbușă copiii
Care s-au pierdut pe uliți,
Dar termini legatul viei
Soare-i cât de două suliți.
Pruncul țipă în copaie
Și îl cerți să fie bine,
Și-ți mai trage și-o bătaie
Omul când din crâșmă vine.
Vânătă, mai prinzi la jale -
Plângi durerea ta pe mână
Cât cu pântecele moale
Îți mai horăie stăpânul.
Cureți păpușoi în noapte
Lacrimi tot scăpând pe față:
Orătăniile toate
Vor țipa desdimineață.
Ai vreun dor, te-mbie visul,
Ori măcar te-așteaptă gânduri -
Știi că-ți este paradisul
Un mormânt cu patru scânduri.
De cu zori țâșnești din casă
Să-ți îngropi o zi în glie...
Țară dulce și frumoasă,
Biată mamă, Românie!
Mai măsoară-un larg de mare -
Viața nu e numai muncă
Ci-i și-o mare sărbătoare.” Cred că acesta-i sfatul poeziei.. Eu mi-l însușesc, fiind o creștină din România..