Predica de pe munte- pentru creștinii de azi
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Profetii  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de loredanam in 30/04/2013
Referințe
Fericirile- pentru creștinii de azi

Ferice de toți cei săraci și smeriți,
Ce, fără Isus, sunteți goi!
De Duh și Cuvânt veți fi locuiți,
Regatul ceresc va fi-n voi!

Ferice de cei flămânzi și-nsetați
După sfânta neprihănire!
Veți fi ca în dor, ca în vis, săturați
De dreptatea Lui, în iubire!

Ferice de blânzii, ce nu lăcomiți
S-apucați multe bunuri din lume,
Pământul cel nou, o să-l moșteniți
Înfiații prin Sfântul Său Nume!

Ferice de cei ce-s în milă bogați,
Veți primi îndurare mereu!
Și toți care sunteți, în inimi, curați,
Veți vedea pe Dumnezeu!

Ferice de voi, care pacea iubiți,
Căci Domnul ca fii vă numește!
Și dacă sfințenia Lui v-o doriți,
Prin Duhul v-o dăruiește!

Ferice de cei care plângeți acum,
Și în lumea de azi, n-aveți tihnă!
Veți fi alinați de Cel Veșnic Bun,
Adăpați la ape de-odihnă!

Ferice de toți, care-ați fost defăimați
Pentru Numele Lui, pentru bine!
Cu nimb de lumini veți fi-ncununați,
Uitând de jigniri și rușine!

Ferice de voi, cei nedreptățiți,
Ce-așteptați ziua de judecată!
În viața eternă, veți fi răsplătiți,
Iar cel rău, osândit după faptă!

Ferice de cei ce-au crezut, nevăzând!
Credința-i de aur comoară!
Și Duhul Divin, peste mielul cel blând,
Ca sfânt porumbel, Se coboară!

Cei care sperați în celeste minuni,
Săltați glasul cu bucurie!
Chiar lumea de zice că sunteți nebuni,
Evanghelia vestiți cu tărie!

Te-ndură, Isus, de Biserica Ta,
Când inima îi e amorțită!
Dă-i sânge divin, scurs din coasta Ta,
Trezește-o, din nou să Te simtă!

Amin!
Cred că oricine prețuiește unicitatea predicii de pe munte.. Am auzit și o cântare cu acest subiect minunat, care m-a inspirat...
Am citit Evanghelia(Noul Testament) pentru prima dată la 38 de ani fiind încă ateu.Minunile lui Isus nu m-au interesat atunci de loc(nu că nu le-am socotit de minuni) pur și simplu nu mă interesau. De fapt m-a uimit numai un lucru - limba vorbită de Isus. Pe vremea ceea îl adoram pe Hemingway anume pentru laconismul dialogurilor lui. Deci, m-a impresionat precizia și laconizmul lui Isus din convorbiri, predic(pilde). Controlați și voi singuri și veți vedea că necătând la traduceri El n-are un cuvânt în plus.Predica de pe munte nu e numai o lămurire a Credinței ci și un Poem - Poemul Vieții. Mulțumesc, soră Daniela. Am doar un mic neacord. Biserica lui Dumnezeu n-a fost, nu este și nu va fi nicicând adormită, ori picurândă, murdară sau mai știu eu în ce stare hidoasă. Biserica lui Dumnezeu a trăit, trăiește și va trăi în Duhul lui Dumnezeu, condusă de apostolii, prorocii, evangheliștii, păstorii și învățătorii unși de Duhul Sfânt. Amin.
Adăugat în 30/04/2013 de bragagiu
Ferice de cel ce a scris aceste versuri daca le va pastra si trai cu sfintenie.Ferice!
Adăugat în 30/04/2013 de sanda_tulics
Minunat este Dumnezeu care ne fericește, ajută-ne Doamne.Minunate versuri, o adevărată predică
mai accesibilă din versurile acestea frumoase, prin Duhul Sfânt.Ești o comară, sora Loredana, lăsa-
tă de Dumnezeu să ne îmbogățești și pe noi citindu-ți compozițiile făcute în slujba Lui.Dumnezeu să
te umple cu Putere Sfăntă, să-ți duci, fericită,slujirea până la capăt.
Adăugat în 30/04/2013 de ana_haz51
Va multumesc pentru aprecieri, din inima! M-am referit la Biserica din zilele noastre, din tarile fara prigoana, care tot o Biserica este, chiar daca seamana mai mult cu cea din Laodicea..In Apocalipsa, Domnul Isus ii spune Bisericii din Sardes...sa vegheze, caci e pe moarte..De fapt, ii spune Ingerului ca ii merge numele ca traieste, dar e mort". Asta a spus Isus unei Biserici locale! Asa ca mi-am permis sa spun si eu de cea contemporana ca e trist-adormita..Cei care sunt treji si veghetori, de pe R.C., sa ma ierte!
Adăugat în 30/04/2013 de loredanam
Mre este Dumnezeul nostru.Slava si glorie Numeleui Sau. Multe binecuvantari scumpa sora.
Adăugat în 30/04/2013 de florenta.sarmasan
Ferice de-acei ce-ascultă oricând
Povața preasfântului Tată
Ei vor intra în glorii - cântând
Și n-or mai muri niciodată.

O zi binecuvântată/ George Cornici
Adăugat în 30/04/2013 de geocornic
E frumoasa poezia, si eu am scris din aceasta ,,predica de pe munte,,din matei 5" . Multa pace si binecuvantari sfinte! :)
Adăugat în 30/04/2013 de dyana_ramona
Statistici
  • Vizualizări: 3425
  • Export PDF: 69
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni