Craiul Nou trece cu-o vâslă
Printre undele cuminți,
Noaptea-ncet, pe coromâslă,
Poartă-n vedre hiacinți.
Umbrele nemăsurate
Lăstărișul cresc în zări
Micșorând din libertate,
Înmulțind la izolări.
Liniștirea se întinde
Pe cântări de țârâieci
Și un clopote și-aprinde
Rugăciunile lui reci.
Din singurătatea-n viață
Cu o sete de-adevăr
Cumpăna lebădă-nalță
Ochii-n stelele din cer.
Din poemul nopții calme
În versete de smarald
Ea în ciutură, ca-n palme,
Prinde rimele ce cad.
Le recită scârțâindă
Încercându-le în cânt
Și, de discutări flămândă,
Cheamă adormitul vânt.
Care strâns în orice iță,
Ghemuit val lângă val
Prinde-n vise-o albiliță
Cu petale de opal.
E-ntuneric și e tihnă,
E puțin și e prea mult
Într-un plâns de neodihnă
Ori în cânt de leagăn scurt.
Au pierdut din preț canafii
Și în văz, și-n sentiment,
Liliecii ca și stafii
Nălucesc pe un moment.
Își scăpă noaptea basmaua
Care curse pe tăpșan
De triumfă cucuveaua
Într-un strigăt indian...
Singur îs, însă mi-i bine...
Nu e nimeni, ci eu sunt!
Raze scurte de lumine
Mi se joacă-n păr cărunt.
Nu cat temple, nici colibe,
Nici singurătăți de post,
Iar în noapte-așa-s de liber
Cum în ziuă nu am fost.
Nu-mi văd palma mea întinsă,
Sub picioare - nici nimic,
Însă-n orice stea aprinsă
Aspirații îmi ridic.
Barca Lunii trece norii
Pe-unduirile de sus
Și cuvinte, ca bujorii,
S-au deschis pentru Isus:
„Mulțumescu-Ți , Doamne Sfinte,
De-orice clipă, de-orice pas:
Dintr-o cruce de morminte
M-ai pornit în Viață glas.
Lăsai cumpene pe stângă,
Iar la dreapta amintiri
Care pot doar să se stingă
Cu dureri și cu iubiri.
Mă îndrepți în sus de munte
Ca pe-un vis, ca pe un dor
Și pe palma Ta ca punte
Mă petreci în viitor.
Când în urmă-s nopți de jale
Și singurătăți plângând,
Înainte zorii-n Cale
Ziua nouă îmi aprind!”
Versuri ce abundã de profunde semnificaţii spirituale.