De-aproape două mii de ani
Ai înviat și Te-ai nălțat la cer,
Lăsând ca o sfidare spre dușmani
Mormântul gol, - pentru atei-mister!

Creștinilor, o scumpă promisiune
Le-ai dat, și de atunci, o împlinești:
Vei fi cu noi până-n apus de lume,
Tu nu ne lași, nici nu ne părăsești!

Din sfânta clipă-n care Te-am primit,
Te-am implorat să mă umpli deplin,
Și cred cu-adevărat, că ai venit
Să locuiești în vas de lut fragil.

Cutez să-ntreb: „Te simți acasă,
În biata mea colibă de pământ?
Tu, Soare, o-ncălzești, e luminoasă,
E-un templu-al Duhului Cel Sfânt!

Crăciun a fost când Te-ai născut aici,
Ca în staul Te-ai coborât, smerit,
Și Paști e când răsari flori din chirpici,
Osana-Ți cânt, Fiu-Tată-al lui David!

Știu când va fi opera Ta-ncheiată:
Când perle, aur și argint clădim
Pe temelia-n Trupul Sfânt turnată,
Fiind parte din Noul Ierusalim!

Te-ai înălțat să ne gătești un loc,
Cât noi vestim, aici, Împărăția,
Ne-ai botezat cu Duhul Sfânt, cu foc,
Să umpli de putere soli, Solia!

Sunt spice aurii de secerat,
Dar lucrătorii Tăi-așa puțini,
Sunt struguri copți în vii, de adunat,
O, vino iarăși în Ierusalim!

Cu sabia Duhului, să intri iar,
Să-l cureți de comerț cu idealuri!
Să nu fie-o „peșteră de tâlhari”,
Ci Casa Rugăciunii pentru Neamuri!

Iar noi, vestindu-Ți Învierea,
Să o trăim din inimă, în viață,
Să-i frângem celui rău puterea,
Strigând: „Isus e Viu! E-aici, de față!”

Amin!