Mergea Isus împins de gloată
Când soarele urca arzând;
Ce chip frumos avea odată...
Acum, de răni fiinţa-i toată
Păşea sub cruce, sângerând.
La fiecare pas, făptura-i
Şimţea fiori, săgeţi, dureri;
Mulţime-ameninţa cu ură.
Tânjindu-i după apă gura,
Căzu în drum fără puteri.
...Ajuns pe dealul Căpăţânii
L-au pironit pe cruce sus;
Ostaşii, preoţii, rabinii,
Tot valul mare al mulţimii
Râdeau de chinul lui Isus.
Se sufoca căci greutatea
Trupului l-apăsa în piept;
Din cei prezenţi, majoritatea
Nu-nţelegeau că El, dreptatea,
Murea acolo, pe nedrept.
În ochii-i umezi era milă
Şi-o dragoste fără sfârşit
Pentru mulţimea cea ostilă
Care-l privea-n dispreţ şi silă
Cum sta pe cruce răstignit.
Atunci, cu ultima suflare
Făcând efort pentru-a vorbi,
La Tatăl ceru îndurare
Să ierte-ntreaga gloată care
Se-unise pentru-al răstigni.
Din trupu-i se scurgea viaţa,
Chinul era aşa cumplit,
Şiroi de sânge-i brăzda faţa;
Cum straja-aşteaptă dimineaţa
Aşa-aştepta al lui sfârşit.
Când îşi dădea duhul, deodată,
Cu vocea stinsă a strigat,
Unindu-şi cu greu forţa toată:
‚De ce mai părăsit, o, Tată?’
Şi duhul, Lui şi-a-ncredinţat.
Nu-l părăsise, ci întruna
Stăpânul slavei Îl veghea,
Dar şi-a ascuns Faţa cu mâna
Văzând c-asupra-i toată vina
Şi-al lumii greu păcat era...!
A treia zi, ce fericire!
A înviat Isus Hristos!
Plin de splendoare, strălucire,
E Domn şi Rege-n nemurire
Fiind deplin victorios!
...În clipele de grea durere
Poate plângând şi tu-ai rostit,
Când nu aveai deloc putere,
Nici ajutor, nici mângâiere:
‚Tată, de ce m-ai părăsit?’
Dar, ţine minte, niciodată
Tatăl nu te va părăsi;
Doar te încearcă câteodată
Să facă haina ta curată,
Cu El sa poţi împărăţi.
Amin.
04 mai 2013
blog personal cu poezii ale autorului: http://pauladita.wordpress.com