Peste noapte-a mea livadă
Înflori ca și o zână -
E departe până-n roadă,
E aproape de lumină.
Soarele învârte spițe
Pe o boltă-nseninată,
Parcă mii de albilițe
Au căzut pe crengi de-odată.
Mi se zăpăci suflarea
Când prin viscolirea dalbă
Piersicul mi-arată floarea
Declamându-se rozalbă.
Versuri dau să se-nfiripe
Atingând numai refrenuri
Și-și pierdură capul clipe
Printre aripi și polenuri.
Rătăcesc fără de cale
Cu privirea și cu zorii
Prin parfumul de petale,
Prin miracolul splendorii.
Încurcai reguli de game,
Portative de tristețe...
Doamne, oare ce drept am eu
De atâta frumusețe?!
Nu mă-ncumet s-opresc visul
Înfloririlor de stele
Să nu plece paradisul
Din lumina vieții mele.
Mă învârt flutur prin fire,
Dar ca-n plânset de tilingă
Vestejita-ncărunțire
Cum mă doare și mă strigă!
Ci deschisă ca laleaua
Inima în dimineață
Pruncă-mi hohotește neaua
Zbenguindu-se prin Viață.
O albină amețită
Îmi căzu pe-argint de tâmplă:
Într-o stare înflorită
Ce minuni nu se întâmplă?!
cu 12 feluri de rod, dând rod în fiecare lună.Dumnezeu să te binecuvinteze, frate Victor, să ai
parte de roade deosebite.
De atâta frumusețe?!" Ce minunat, sa te simti 'clandestin" ratacit in aceasta frumusete care te copleseste! Dar, de fapt, o parte izvoraste chiar din sufletul dvs si curge spre noi, ce ne simtim binecuvantati gratuit si peste merite cu aceasta frumusete!
Urmatoarea strofa mi-a atras atentia in mod deosebit:
"Nu mă-ncumet s-opresc visul
Înfloririlor de stele
Să nu plece paradisul
Din lumina vieții mele."