Când îți ceream, Isuse, ajutor
Mă tăvăleam pe jos de disperare
Ca vita târâită-n abator,
Mă mai gândeam eu oare la salvare?
Dar m-ai salvat. M-ai lecuit. M-ai scos
Din mlaștina întreg ce mă-necase
Că și acum momentul fioros
Mă zgârie cu amintiri prin oase.
Eu juruințe nu Ți-am înșirat,
De fapt, ele nici nu mi-au fost cerute,
Ci, Doamne, Tu m-ai binecuvântat
De nu pot socoti minuni făcute.
Dar știu precis – trăiește-n cortul meu
Cuvântul și în ziuă și în noapte,
Pe Cale de pășesc – cu Dumnezeu
Pășirea mea numaidecât se-mparte.
N-am construit un templu cu altar,
Nu am zidit un loc de rugăciune,
Dar inima a Domnului e iar
Doar un cuvânt de s-ar porni a spune.
N-am înălțat spre cer vreun monument
Să scriu pe el versete de iubire,
Ci sufletu-mi în orișice moment
Se-ndreaptă spre Isus cu mulțumire.
Domnul mi-a spus:„ Ești locul cel dorit
Pe care l-oi stropi cu ploaie vie,
Cu pâine și belșug blagoslovit
Și îndreptat spre zborul de vecie.
În sufletu-ți o candelă-am aprins,
Iar inima-ți e-altarul uns de Mine,
Ca preot îmbrăcat ești și încins
Și templu pentru viața în lumine.”
„Dar, Doamne – am spus – nu am un legământ
În care-ai pune lucruri interzise...”
„Poartă Credința Mea pe-acest pământ
Și zilele în Viață ți-or fi-nscrise!”
Pe care l-oi stropi cu ploaie vie,
Cu pâine și belșug blagoslovit
Și îndreptat spre zborul de vecie.” Cred că într-adevăr Domnul v-a vorbit așa, când v-a dat harul poetic! Sunteți fericit prin binecuvântare!