Deșertăciune

După ce-a ținut în lume, fete și neveste-o mie,
Risipindu-și tinerețea ,căzând în idolatrie.
Solomon vede iertarea Duhului cel Sfânt ce vine,
Să-i deschidă din nou ochii :Totul e deșertăciune...

Chiar de ai toată splendoarea, cunoștințe mari de tot,
De ai ști să dai răspunsul ,pe toți minunând pe loc...
Fără teama ce decurge din respect spre Dumnezeu,
N-ai să valorezi nimica, ești goluț ,sărac mereu...

Căci doar cunoscând pe Domnul, poți conta și tu ceva,
Doar prin El avem valoare, vom trăi și progresa...
Doar în El e împlinirea, viața la superlativ,
Orice faci e pus deoparte, nu-i blazat și relativ...

Vom rămâne cu durerea ce-nțeleptul a turnat,
Sufletul e-n tulburare, când trăiești rob în păcat...
Lumea cu-ale ei ispite, cu valori ce putrezesc,
Nu ne-mbie niciodată, noi avem un ghid ceresc...

Nimeni deci să nu se lege, de nimic ce-i trecător,
Aur, case și palate, vor pieri degrab’ ușor...
Leagă deci a ta iubire , de ce-i scump cu-adevărat:
Nu clădi deșertăciune, Ești Copil de Împărat!

Ne vom prinde cu putere de cerești făgăduinți,
Curățind sub umbra crucii, de mândrie-a noastre minți,
Pe cărări de stele-n sânge vom păși cutezători,
Căci la capăt ne așteaptă, cel mai mare dintre Sori !