Se sfărâmă orice cântec
În petalele de flori,
Iar eu vreau ca să întâmpin
Cu un vers bujori de zori!

Și mă-nfurii fără treabă,
Și hârtia măzgălesc
Cu-o metaforă mai slabă
Dimineți să proslăvesc.

Dar gândindu-mă la rouă
Ce-nflorește pe-nfloriri,
Iau din nou o foaie nouă
S-o-nnegresc în versuiri.

Doamne! - zic - la urma urmei
Dă-mi și mie-un ajutor
Inspirația să-mi curme
Chinu-acest neziditor.

Vreau să scriu și eu o odă
Pentru mândru-Ți răsărit
Dă-mi putință și metodă
Să-mi văd planu-ndeplinit.

Uite ziua că răsare,
Iar eu tot cuvinte prind
Dibuind dicționare
Să le-nghesui în colind...”

„Mai slăbește studierea
A-nvățărilor de scris
Și învață învierea
Florilor ce s-au deschis.

Câte-o literă din floare,
Câte-o buchie din tril
Adunate-ntr-o visare
Ai un cântec de april.

Dar închis între coperte
Cu privirile-n hârtii -
Virșele și-or fi corecte
Doar că nu respiră vii.

Ieși în zi, în noapte,-afară,
Ieși în flori și în parfum,
Întâlnește-o primăvară
Pe-orice cale, pe-orice drum.

Ieși pe-o clipă, ieși pe-un secol,
Calcă vremea în avânt
Căci închis de-ai fi ca melcul
Tot o apă și-un pământ.

Intră-n floare, în lumină,
Intră-n viață curajos,
Strânge aur de albină
Nu argint religios.

Apoi fără-un pic de frică
Risipește-te complet
Pe o filă curățică
Să începi a fi poet.”