Poate nu mai ai părinţii-n viaţă,
Poate au plecat de pe pământ,
Poate lacrimi multe-ţi curg pe faţă,
Poate sufletul ţi-e trist şi frânt.

Poate te întrebi: „De ce chiar mie
Mi s-a întâmplat acest necaz?
De ce alţii-s plini de bucurie,
Când îndurerat e-al meu obraz?

Unde-i Dumnezeu acuma oare?
Pe cel drag de ce mi l-a luat?
El nu vede cât de mult mă doare?
De ce-n lume singur m-a lăsat?”

Nu eşti singur, suflet drag, în lume;
Domnul slavei nu te-a părăsit;
El îţi ştie viaţa şi-al tău nume,
El întotdeauna te-a iubit.

Îţi cunoaşte plânsul şi durerea,
Simte tot ce simţi şi ce trăieşti;
Ştie că-uneori nu ai puterea
Nici măcar o clipă să zâmbeşti.

Dumnezeu de tine mult îi pasă
Şi iubeşte mult fiinţa ta;
A promis că nicicând nu te lasă
Orice-ar fi şi-orice s-ar întâmpla.

El pe Fiul Său l-a dat să moară
Pentru-al tău şi-al lumii-ntregi păcat;
Şi Isus, în chinuri şi-n ocară,
A murit pe cruce atârnat.

Ca şi tine, El atunci strigase:
„Tată, ah... de ce m-ai părăsit?”
Ce dureri cumplite îndurase
Fiindcă-atât de mult El te-a iubit.

A murit ca tu să ai iertare,
Şi-a-nviat, ca să fii mântuit;
El ţi-a pregătit o viaţă-n care
Să fii totdeauna fericit.

Vezi? Tatăl, deşi avea putere,
A fost gata Fiul să şi-L dea;
Chinul Său şi marea ta durere
Nu se pot vreodată compara.

Domnul Dumnezeu este cu tine
Şi e gata să-ţi dea ce doreşti;
Tot ce face e spre al tău bine,
La El fericirea o găseşti.

El îţi este ţie mamă, tată;
Fiindcă-L ai pe El,tu totul ai;
Fericit nespus vei fi odată
Când vei sta la pieptul Său, în Rai.
Amin.
12 mai 2013