Acesta-I Dumnezeul nostru!!!
Autor: Maria Luca  |  Album: Picuri de iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 13/05/2013
Când simţi un dor în viaţa ta
Ce plânge-ades... şi nu-nţelegi...
Când ochii lăcrimează-n taină
Şi te întrebi spre ce alergi...
Să ştii că Însuşi Dumnezeu
Atinge blând fiinţa ta
Şi Duhul Sfânt te cercetează
Vorbindu-ţi de iubirea Sa!

Când drumul tău e plin cu spini
Şi-adesea tălpile te dor...
Când simţi povara că te-apasă
Iar tu visezi la dulce zbor...
Să ştii că Dumnezeu din ceruri
Veghează peste-a ta fiinţă
Şi va întinde braţul Său
Să-ţi dea pe cale biruinţă!

De stai la cruce neclintit
Şi-al tău cuvânt e "da" şi-"amin"...
Când, aplecat în rugăciune
Îţi spui al inimii suspin
De sus din ceruri Dumnezeu
Ascultă plin de îndurare
Şi când e vremea potrivită
Revarsă har şi vindecare!

Acesta-i Dumnezeul nostru!
Acelaşi... peste veac... mereu,
A Lui iubire nesfârşită
Ne este Stâncă-n ceasul greu!
Acesta-i Tatăl nostru Sfânt,
Slăvit, a toate Creator!
El e Lumina ce veghează....
Şi ieri... şi azi... şi-n viitor!!!

Vulcan-12-05-2013
Mary
Un mesaj ziditor, frumos, încurajator! Multe bucurii şi o zi binecuvântată de Domnul! Cu drag, Simona T.
Adăugat în 13/05/2013 de Simo_7
'De stai la cruce neclintit
Şi-al tău cuvânt e "da" şi-"amin".."Iata ca trebuie sa aratam si noi, in trairea noastra, caracterul Domnului, pentru ca El sa ne recunoasca si sa ne trateze ca fii..O poezie de esente!
Adăugat în 14/05/2013 de loredanam
Domnul sa va binecuvinteze cu tot ce aveti nevoie si e dupa voia Lui! Citesc poeziile dumneavoastra cu mare drag! Aveti un dar minunat!
Adăugat în 20/09/2020 de Mihaela.M_56
Statistici
  • Vizualizări: 2688
  • Export PDF: 11
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni