Învierea lui Lazar





Un vânt răcoros adie dinspre mare,

Şi înfioară măslinii din cale,

Ramurile lor se închină la pământ,

Salutându-L pe Isus, Isus Cel Sfânt.



Palmierii se leagănă, în vânt, plângând,

Durerea a două surori, poartă în gând,

Plânge, azi, şi pârâiaşul din vale,

Duce o poveste de durere şi jale.



Marta şi Maria pe mal stăteau,

Cu lacrimi amare, pe Lazar îl plângeau,

Plecat de patru zile dintre cei vii,

Chiar şi florile li se păreau pustii.



In drum spre ei, Isus a zăbovit pe cale,

Dar tainică este a Domnului lucrare,

Maria a alergat la Isus plângând,

Cu durere mare şi suspinând.



--O, Isus, fratele meu cel drag a murit,

Cât te-am aşteptat şi cât te-am pomenit!

Dacă ai fi fost aici să-l poţi vindeca!

Să ne arăţi, Tu,din nou dragostea ta!



--Maria,Maria,vino şi nu mai plânge!

Şi MIE ,inima ,în piept mi se frânge,

Ştergeţi lacrima ,că iar ai să-l priveşti

Pe fratele Lazar,ce mult tu il iubeşti.



--Ştiu, Doamne, că e o zi a revederii,

În ziua cea mare a Învierii,

Maria, cu tristeţe, vorbele le rostea ,

Când Isus cu mulţimea spre mormânt păşea.





Mulţimea s-a adunat în jurul lui Isus,

El, amândouă mâinile spre cer le-a dus.

Isus a privit, în sus, spre cerul senin,

Şi a vorbit cu Tatăl, cu Tatăl divin.





Isus, atunci, tare a strigat,

Locuinţa morţilor s-a cutremurat,

La ordinul lui Isus Cel Mare şi Sfânt,

Duhul lui Lazar s-a întors pe pământ.





--Lazar, vino afară, acum să vii!

Te cheamă pe nume Cel din Veşnicii!

Stăpân este El peste sufletul tău,

Închină-te, chiar acum, lui Dumnezeu!







Lazar a ieşit viu din al său mormânt,

Căci puternic este al Domnului Cuvânt,

Stăpâneşte El peste cei morţi şi vii,

Stăpân e pe suflare, Cel din veşnicii.



--La a Ta chemare, eu am venit, Isus,

Se închină Ţie şi stelele de sus,

Glasul Tău răsună printre galaxii,

Stăpâneşti peste ale cerului câmpii.



--Îţi mulţumesc, Isuse, că Tu m-ai strigat!

Numele Tău sfânt să fie lăudat!

Orice vale adâncă şi orice ponor,

Aleluia –Ţi cântă, în vecii vecilor.





Isus, atunci, mulţimii s-a adresat,

--Iată, aţi văzut slava Marelui Impărat,

Pământul este aşternutul picioarelor,

Închinati-vă Domnului,popoarelor!



Se minunau palmierii din cale:

---Cine dă ordin la a omului suflare?

Cine e Acela ce strigă tare,

Şi tot cerul îi dă ascultare?



-Cine este Acela ce se uită în zare,

Şi i se închină munte şi vale?

Şi, de când se scoală morţii din mormânt,

La ordinul unui om de pe pământ?



-Este Isus, vântul de nord răspunde,

Din Faţa LUI, tu nu te poţi ascunde,

Bucură-te Răsărit, şi tu, Apus,

Mândriţi-vă cu Marele Isus!



În câmpiile albastre din veşnicii,

Există o cale ce duce spre ape vii,

Ea trece prin vale şi apoi duce în sus,

Calea aceasta se numeşte Isus.