Viteaz, gutuiul meu a înflorit din nou,
Biciulesc prin flori, în zumzet, pețitorii,
Prin credință îl văd cu rod de vis, erou
Căci m-a slujit și în vremea strâmtorării.

A înflorit, acum petala-i se usucă,
Vin vremi de roade, mireasmă și culoare,
Scrise-n file tainice, ca o poruncă
Și el va trece-mplinitor, prin fiecare.

Căci cine ar fi crezut că biruiește,
Copleșit de ape, când lupta în taină,
Ger și inundații mușcară nebunește,
Era lovit de moarte, dezbrăcat de haină.

N-am putut ajunge să-I dau sărutarea,
Oftând, pe maluri batista Îi fluturam
Când mugurii Îi anunțară învierea,
Alb-viu crescură aripioarele pe ram.

Nu știu de unde-așa putere a găsit,
Pe ce tăbliță Creatorul, viață-a scris,
Lângă El, se stinge cireșul ofilit,
Iar El îmbracă verdele frumos, de vis.

Vor lumina iar pe dulap, gutui-candele,
Îmi vor înmiresma, în iarnă, inima,
Cu mulțumire voi privi, cu drag, la ele.
Dă-i Doamne, Tată, Binecuvântarea Ta!

Am fost și eu sub ape, prins din an în an,
M-au schilodit în suflet, firea dezmierdând,
Brațe mătăsoase, mă legănau viclean,
Dar, într-o zi-nsorită, le văzui mormânt.

Umblând pe ape treceai, Isuse, cătând,
M-ai văzut strivită-n presiuni de moarte,
M-ai adus la viață, în muguri de Cuvânt,
Înflorind, în rod, să mergem mai departe.

Candela, visu-mi să-l fac realitate,
Uleiul să-mi ajungă și când vei veni,
Să Te-aștept Sfânt Mire, Viață fără moarte,
Cu candela aprinsă până-n Zori de Zi.

Prin ger și prin furtună, eu zâmbesc și sper,
În codul sufletului viață-mi este scris
De Cel Care-a-nviat și S-a-nălțat la Cer
Voi fi veșnic ferice, cu El în Paradis.

Amin!