Mă-nconjurară beznă de cetăți
Cu-o temniță deschisă și-o poruncă
Să intru-n ale lor egalități
Și să mă-mbăt în duhul de speluncă.
Dar eu aud cum sâsâiesc năpârci
Și doar băloase lătrături de câine,
Nu văd iar înălțări de cocostârci
Căci noaptea-i mai puternică ca mine.
Eu glasul meu spre Tine îl ridic
Necazul să-mi auzi în neputință,
Cuvântul mi se clatină ca spic:
Sufletul meu sloboade-l din temniță!
Căci numai Tu, Isuse, mă cunoști,
Tu poți să-mi vezi doar duhul în mâhnire
Răpește-mă din înnegrite oști
Și du-mă în locașul de Iubire.
Ca între cei în suflete curați
Nepresimțind întruna vreo urgie,
Înconjurat de Dragostea de frați
Numele Tău să-L strig în bucurie.
Și du-mă în locașul de Iubire." Impresionanta, sincera, autentica rugaciune!