Caci unde este multa intelepciune este si mult necaz,
si cine stie multe are si multa durere.
Ecleziastul 1:18


Cad stele şi sorțile lor pe iarbă, pe apă se scutură...
Scot raze dintr-o fântână prinzându-le într-o ciutură
Şi le sorbesc – buzele mele ardeau ca jăratecul ...
Ele sunt reci şi toate dispar parcă-s mâncate cu
totul din apă...

Noaptea cea pagă curge spre vale ca ceaţa nerepede,
Valuri din lac frânturi de lună rugumă veştede,
Iar în tăcere strigă rupându-şi florile piersicii ...
Întru în casă – țipătul lor să nu-mi mai amestece .

Când am întrat soaţa mea mă-ntrebă călcânduși perdelele:
„Unde ai fost ?”
„Dintr-o fântână sorbisei stelele...”
„Mai bine ajută-mi să pun perdelele-acum la ferestre
Poate-i scăpa de visele tale aşa de măiestre ...
...Îmi pare un ţipăt s-aude de-afară...”- a zis ea din petice .

„Cad stele , - am spus –
cad petale şi plâng în durere toţi piersicii ...”
Atunci ea în ochi mi-a întrat : „Dragul meu, ai plete cărunte ...”
„Cad stele !-am oftat – cele mari le-am băut ...
acestea-s mărunte...”