Înflorește liliacul
Movul său strălucitor
Și în față mi s-apleacă
Parcă-aș fi un domnitor.

Îi ridic ușor în palmă
Strugurul bătut și greu:
Amândoi suntem de-o seamă
Și avem un Dumnezeu!

Într-o liniște discretă
Convorbim în doi tăcuți
Tu - minune violetă,
Eu - minune din pierduți.

Pe-amândoi în primăvară
Viața noastră ne-a găsit -
Eu mi-am risipit florarul,
Iar tu nu l-ai părăsit.

Ce aș mai putea a spune
Și din suflet, și în grai:
Noi suntem o rugăciune
Înflorită-n luna mai.

Amândoi într-o iubire,
Amândoi tot în genunchi
Și-s, de fapt, în înflorire
Cu frumosul tău mănunchi.

Mă cuprinde-o bucurie
De-uimitorul tău buchet:
Tu ești floarea cea mai vie,
Eu cel mai retras poet.

Cum aș vrea să se compare
Cu parfumurile-ți moi
Orice cuvințel ce-mi are
Viața declarată-n foi.

Ca să-i fie rima lângă
Sufletul însingurat
Precum tu cu-aroma mângâi
Serile tihnite-n sat.

Și dorindu-mi numai bine
Ca în jurul meu să fac
Așa vreau să fiu ca tine
Dragă, frate liliac!

În Credința fericită
Îmi ridic cuvântul viu
S-am o inimă-nflorită
Într-un vers liliachiu.