O mamă, la casa unui om este lumină
O mamă la casa unui om, este lumină.
Ea mătură, întinde rufe şi găteşte,
Şi lumea-n jurul ei, e mai senină,
Când totul ordonat şi bun găseşte.
Ea simte înlăuntru când se-ntâmplă
Ceva neliniştit cu-ai ei copii.
Nu stă nepăsătoare, se implică
În cel mai strâmt ungher, spre-a-i potoli,
Să aibe pace-n suflet, să nu plângă,
Să poată adormi ei, liniştiţi...
Apoi, pe toate le aduce-n rugă,
Cu lacrimi, înaintea lui Isus.
Isus este cu-adevărat Lumina
Care străbate în pieptul meu şi-al tău.
Prin Biblie, deznoadă şi alină,
Ne-nvaţă cum să fim copilul Său.
...Era odată un ginere care era sufocat de prezenţa soacrei prea ordonată. Abia aştepta el să plece ea în concediu. Dar soţia lui era tot mai obosită că lucra mult şi nu lipsea de la adunare. De când soacra s-a mutat, Ginerele găseşte acasă cum lasă. Şi soţia, mai lipseşte câteodată de la adunare, că, nu mai e mama...