Confesiune

De multe ori îmi scriu în versuri,
Rețeta ,, eu-lui ‚’’ din mime.
Și mă întreabă, gustătorii de bucate,
Cum de aleg, cuvintele în rimă.

,, Nu este eu-l, acela care scrie ,’’
Răspund. Mândria să o alung.
Cerneala, pana, și hârtia,
Primesc de la Acel, ce vreau să ajung.

Prin versuri îmi aplec ființa,
Doar umbra Lui, îmi este de ajuns.
De trece peste boțul de țărână,
De roua Duhului, să fiu iar uns.

În strofe ce le număr mai apoi,
Aduc de mânecă păcatul.
Și îl numesc ; nebun, bețiv, hoinar,
Iertare cer, mereu de la Înaltul.

Admir vitrine și tablouri.
Mă-mbată și nuanța de culori .
Si mă inspiră, marea, dar și cerul,
Si munții, ce ascund în ei comori.

Îmi face semn în inspirații,
Trecutul meu, mă-ndeamnă să-l citesc.
Descopăr cum, frumoasele străine,
M-au amăgit, viclene îmi zâmbesc.

Nu pot să trec peste anotimpuri.
Deși-s frumoase, lasă-n urma lor,
Parfumul tinereții, zăpezile cărunte,
Se scurg ușor la vale, ca apa de izvor.

Prin versuri îmi arăt și crezul.
Și-L laud, că e Pâine, dar și Vin.
E mana din pustia arsă, stearpă,
E frumusețea florilor de crin.

Ca și olog stăteam pe margini,
Și-n scăldătoare, loc ca să găsesc.
Mi-a uns cu vin , și rănile străine,
Prin versuri, vreau să-I mulțumesc !

Îmi scriu confesiunea azi în strofe,
Prin poezie, vreau să Îl slăvesc !
Poetul, e dator mereu să scrie,
Pân’ trandafirii vieții, de tot se ofilesc.

Viorel Balcan 17 mai 2013