„căci prea iubiților Lui El le dă pâine ca în somn.”
Psalmul 127:2

Doamne, mă ridic pe vise
Să culeg stele în coș
Pe un ritm din cele scrise
Despre-un Toma Alimoș.

Râd pe stânga și pe dreapta
Rimele cu mii de mii,
Iar eu tot pășesc pe treapta
Din cuvinte argintii.

Îmi surâde începutul
Cunoscutul infinit
Mă uimește cum de lutul
Reușește-n plăzmuit.

Inima numai grăbită
Strânge slovele în sân
Și le pune fericită
Peste pagini de senin.

Uneori nu-mi plac compuneri
Care-n curcubeu răsar,
Dar o muzică le pune
Pe-armonii de chihlimbar.

Ele sună și răsună,
Ele freamătă și ard
Ca și razele de Lună
Reflectate-n scări de jad.

Mă avânt în libertate
Ca și aripi de șoiman
Înșirându-mi nestemate
Pe un plai arcadian...

Tresării surprins pe foaie -
Am dormit ori mi-a părut
Căci văzui pe filă-o ploaie
De cuvinte și-nceput.

Care-au scris sau au fost scrise
Că prin ori pe lângă gând
Palpitările de vise
Ca și aștri strălucind.

Mi se luminează fața
Sus spre stelele din geam:
Câte taine încă Viața
Îmi va da ca să mai am?