Cu pumnii strânși, venim în lume
Iar cât trăim, tot adunăm
Dar într-o zi vedem că-s spume
Avere, case, sau…. renume
Rămân aici, iar noi plecăm!

O mână de țărână umblătoare
Plină cu vise, doruri, năzuințe
Cu inima ce ades ne doare,
Iar când suntem la strămtorare
Vedem ale noastre neputinţe.

Ăsta e omul, o părere!
O umbră ce se duce într-o clipă
E nerv, voinţă, e durere,
Dragoste, blândeţe şi putere,
O mână strânsă, sau…risipă.

Ne credem veşnici pentru o clipă,
Ne pare că suntem nemuritori
Însă când vine vre-o risipă,
Când tot ce avem se duce-n pripă,
Vedem că suntem trecători.

Ne frământăm degeaba ca o umbră
Tot adunăm la lucruri fără rost
În boală însă, zarea-i sumbră,
Iar când vedem a morţii umbră
Ne înfiorăm ca un soldat în post.

Dar sufletul e veşnic, el trăiește,
E mai presus de carnea pieritoare
El către veșnicie, ades privește
Prin Duhul, adesea ne trezeşte
Să nu ne limităm la viața trecătoare!

Greta Andreica
24 Mai 2013